sâmbătă, 23 martie 2013

MĂSURĂ RADICALĂ în Coreea de Sud: Fustele scurte vor fi interzise

Fustele scurte vor fi interzise în Coreea de Sud 
Fustele scurte vor fi interzise în Coreea de Sud / FOTO: flickriver.com

Guvernul din Coreea de Sud va interzice fustele mini, printr-o lege specială împotriva ”expunerii exagerate”, promulgate de președinta Republicii, Park Geun-hye.

Fustele scurte vor fi interzise în Coreea de sud de săptămâna aceasta,  pentru că sunt prea provocatoare, imediat ce o lege împotriva ”expunerii exagerate” va intra în vigoare. Cea care se prezintă indecentă riscă astfel o amendă de 50.000 de woni sud-coreeni, adică aproximativ 35 de lire, scrie libertatea.ro.

Legea a stârnit controverse după ce a fost promulgată de președintele Park Geun-hye. Astfel, celebritățile au pornit o adevărată campanie virtuală împotriva actului normativ, postând pe rețele de socializare fotografii în care apar în ținute provocatoare.

Alți reprezentanți ai opiniei publice și-au exprimat indignarea față de această măsură, plasând-o sub spectrul autoritarismului.

Sursa:
http://www.realitatea.net/masura-radicala-in-coreea-de-sud-fustele-scurte-vor-fi-interzise_1141041.html#ixzz2OOZellYO

vineri, 22 martie 2013

A fost descoperita o fotografie din spatele camerelor la “When a Man Loves”

   

Pe 19 martie o imagine din culisele viitoarei drame MBC, “When a Man Loves” a fost data publicitatii.

În imagine sunt actrita Shin Se Kyung și actorul Song Seung Hun. Shin Kyung Se face un semn cu degetele în timp ce Song Seung Hun stă lângă actrita și se uită la aparatul de fotografiat. Cu un zâmbet larg pe fețele lor, Shin Se Kyung si Song Seung Hun arata divin în această fotografie.

Un oficial al producției dramei a spus: "Aceasta este prima dată când Shin Se Kyung si Song Seung Hun s-au intalnit într-o dramă și până în prezent au aratat o chimie uimitoare."

Fanii care au vazut aceasta fotografie au comentat: "Nu contează cand faceti o fotografie dar atunci când Shin Se Kyung si Song Seung Hun fac una automat devine o imagine fotografică.", "Un barbat și o zeiță."

Între timp “When a Man Loves” va transmite primul său episod pe 3 aprilie 2013.

Sursa:
cr.http://www.soompi.es
http://koreafanspanama822.blogspot.ro/2013/03/foto-detras-de-las-camaras-de-shin-se.html

Bae Yong Joon a revenit din Hawaii dupa un timp indelungat


Potrivit unui anunț din data de 20 martie, făcut de către un oficial din industria de divertisment, Bae Yong Joon, poreclit în Japonia "Yonsama", s-a întors acasă după ce a stat un timp destul de îndelungat în Hawaii.

A plecat in Hawaii în decembrie 2011 pentru afaceri cu cafenea si pentru terapie. Acum el s-a fost întors în Coreea de Sud pentru a participa la o previzualizare VIP a unui film  și să aibă grijă de niște afaceri, dar s-a întors din Hawaii la începutul acestui an.

Bae s-a rănit dupa ce a cazut de pe un cal în timp ce filma pentru serialul Taewang Sashingi în 2007 și a revenit după o perioada de terapie fizică în Hawaii.

Potrivit unui cunoscut de al lui, el a analizat diferite seriale TV și filme pentru proiectul său următor și de asemenea a spus că va apărea într-o drama pe care agentia sa se ​​pregătește sa o produca.

Sursa:
bae yong joon, hawaii, Japan, K-Stars, Starnews, Taewang Sashingi, Yonsama

Yoo Ah In in Jang Ok Jung


 

Au fost date publicitatii primele imagini cu carismaticul Yoo Ah In in rolul Regelui Jong Suk, în viitoarea dramă Jang Ok Jung.

Eram obisnuiti sa-l vedem pe Regele Suk Jong cu mustață și jucat de actori mai în vârstă, dar văzându-l pe
Yoo Ah In in rolul Regelui Suk Jong putem vedea ca este mult mai revigorant! 

Sursa:
http://koreanvibe.com/yoo-ah-in-in-jang-ok-jung

Jang Geun-suk a suferit un accident dar nu este ranit

 

Actorul  Jang Geun-suk a provocat un accident de mașină în drum spre Aeroportul Internațional Incheon. Masina a fost grav avariata dar el a plecat spre Thailanda pentru show-ul lui.

Potrivit poliției, mașina lui Jang a avut pană de cauciuc pe dreapta față și a intrat într-un autobuz din fața lui. Accidentul a cauzat prejudiciul masinii dar Jang a scăpat nevătămat.

Agenția lui Jang susține: " Jang Geun-suk este bine asa ca a plecat pentru Thailanda pentru show-ul lui. El va fi tratat acolo doar în cazul in care va fi nevoie.".

Sursa:
news.nate.com/view/20... ( Korean )

Song Ji-hyo si rolul ei din "Heaven's Order"

 

Song Ji-hyo a fost văzuta într-un Hanbok într-o scenă din drama KBS 2TV, "Heaven's Order".

Song Ji-hyo pare calma și eleganta si grijulie și este de fapt un personaj cu cunostinte medicale pe numele de Hong Da-in.

În imagine Song pare calma dar concentrata în rolul ei de Hong Da-in. Spre deosebire de personajul ei din programele de divertisment, ea este foarte sincera și acest lucru crește așteptările legate de dramă. Ea se uită calma, chiar daca la un moment dat ea se acoperă cu o pătură de frig.

Un purtator de cuvant al serialului a spus: "Song Ji-hyo nu mai fi Hong Da atunci când aparatul foto se oprește dar ea lucreaza din greu pentru da ce e mai bun.".

Drama "Heaven's Order" va fi lansata pe data de 24 aprilie.

Sursa:
www.newsen.com/news_v... ( English )

ZE:A5 a dezvaluit teaser-ul pentru “The Day We Broke Up”!


ZE:A5 este compus din cinci membri și anume Kevin, Siwan, Minwoo, Hyungsik si Dongjun. Cvintetul a debutat în Japonia, odata cu lansarea unui mini album intitulat “The Classic”,la începutul acestuian șiau fost promovati prinmici concertesi intalniri cu fanii.initial nu existauplanuripentru debutul lor pepiațacoreeană, dar din cauzasolicitărilorcopleșitoarede lafanii lorlocalicompania a decis săfaca debutul si inCoreea, de asemenea.

Albumul intitulat “Voulez-vous” va fi lansat pe 25 martie, atât online, cât și offline. Lista de melodii este mai jos!

01. Missing You [INTRO]
02. The Day We Broke Up (헤어지던 날)
03. Fiancée (피앙세)
04. Beautiful Girl (아리따운 걸)
05. Mistake
06. Change Up
07. The Day We Broke Up (헤어지던 날) (Instrumental)
08. Beautiful Girl (아리따운 걸) (Instrumental)

Meanwhile, the teaser for the group’s title track, “The Day We Broke Up” has been revealed through ZE:A’s official Youtube account. The teaser has been gaining attention for the soft melody and the beautiful video.

Sursa:
ZEA2011|YT, @ZEA_9|Twitter
dongjun, Hyungsik, kevin, Kpop, mini album, Mnwoo, photo, project group, quintet sub-unit, siwan, teaser mv, The Day We Broke Up, Video, Voulez-vous, ZE:A, ZE:A

INFINITE a dat publicitatii pozele pentru “Man in Love”!

Grupul de baieti al Woolim Entertainment, INFINITE se întoarce cu un nou mini-album intitulat, “New Challenge”! 

Grupul si-a surprins fanii cu știrile de revenire a acestora și au lansat un look nou pentru logo-ul lor oficial. 

Grupul a continuat sa transmita fanilor mesaje timp de o săptămână, odata cu eliberarea de imagini și clipuri video individuale.

Piesa grupului titlu este intitulata “A Man in Love” și piesa are un ritm plin de viață potrivit pentru sezonul de primăvară.Videoclipul pentru piesa de titlu a fost lansat și il arata pe fiecare membru al grupului.

Pozele pot fi vazute pe site-ul lor oficial.

 

Sursa:
ifnt7, woolliment|YTcomeback, infinite, Kpop, Man In Love,
mini album, mv, New Challenge album, official photos, Video

SHINEE cu un look hot in AtStar1 Magazine!

Băieții frumosi din trupa SHINEE au aparut pe coperta AtStar1 Magazine cu ceea ce pare a fi o "temă întunecata".

 

Sursa:
kindergaten, At Star1 Magazine, Kpop, magazine scans, photos, shinee

Jang Keun Suk a suferit un accident auto

   

Pe 21 martie Jang Keun Suk a agatat un autobuz în timp ce conducea mașina lui sport spre Aeroportul Incheon pentru a pleca spre Thailanda. Masina a fost deteriorata destul de mult, dar Jang nu a fost grav rănit. Un oficial al agentiei lui Jang a raportat că vedeta nu a putut să meargă la un spital, din cauza programului incarcat și că va decide dacă va vedea un medic sau nu, în funcție de cum se simte. 

Potrivit poliției din Incheon, masina sport a lui Jang a trecut pe o alta banda de mers atunci când un pneu i-a explodat, provocând un accident. Cauza exactă va fi dezvăluita după o investigație detaliată.

Actorul va face un turneu asiatic, cu său album sau de studio, H-Team. El a terminat deja concertele din Japonia și China, și va continua în Thailanda pe 23 martie și Taiwan pe 4 aprilie.

Sursa:
TV Report

Kim Nam Gil a confirmat faptul ca va juca in drama KBS, "Shark"

 

O altă dramă despre razbunare a a scriitorului Kim Ji Woo il are in rol principal pe actorul Kim Nam Gil, aceasta fiind a treia drama despre răzbunare dupa 'Devil' si 'Resurrection'. Serialul este programat să aibă premiera pe 27 mai după God of the Workplace.

De asemenea, actrita Son Ye Jine ste curtată pentru rolul principal feminin. Nu este nici o veste oficiala de la agentiile lor, dar exista o mare posibilitate ca cei doi sa joace impreuna in aceasta drama despre razbunare.

Sursa:
http://kimnamgilstory.blogspot.ro/2013/03/news-2013-kim-nam-gil-confirms-for-kbs.html

Posterul pentru filmul coreean "Mister Go 3D"



"Mister Go 3D" (2012)

Regia: Kim Yong-hwa
Distributia: Jiao Xu, Seong Dong-il,...

Intriga:
Filmul de comedie realizat dupa benzile desenate Heo Yeong-man, 'The 7th Team' vorbeste despre un bărbat care devine o mascota gorilă într-o echipă de baseball și devine un superstar datorita acestui pesonaj.

Data lansarii in Coreea: 2013/07

Sursa:
www.hancinema.net/kor... (English Korean )

"That Winter, the Wind Blows" a inregistrat o audienta de 15%

Drama SBS, "That Winter, the Wind Blows", s-a clasat pe locul 1 in audiente depasindu-si propriul record.

Potrivit Nielsen Coreea, "That Winter, the Wind Blows" a fost evaluat la 15,3%. Acesta este un salt de la 13,3% și un record până în prezent.

Aceasta este al doilea record dupa ce a inregistrat 14,4%. Scena sarutului dintre Jo In-Seong si Song Hye-kyo a spulberat ideea ca acestia sunt frate si sora.

Drama KBS 2, "IRIS 2" a urcat de la 10,5% la 9,5%. Drama MBC, "7th Grade Civil Servant" a inregistrat 8,4% fiind cu 1,4% mai mic decât episodul precedent și i-a revenit locul 3 in preferintele spectatorilor.

Sursa:
news.nate.com/view/20... ( Korean )

joi, 21 martie 2013

Kim Min-seo ii marturiseste dragostea lui Hwang Chan-seong



Actrita Kim Min-seo nu-si mai poate ascunde dragostea pentru Hwang Chan-seong din trupa 2PM.

In drama MBC, "7th Grade Civil Servant" Sin Seon-mi (Kim Min-seo) i-a cerut o intalnire lui Gong Do-ha (Hwang Chan-seong) și i-a vorbit in legatura cu spionajul.

Gong a spus: "Tu nu trebuia să le spui celorlalți că anterior am fost spion, atunci când ai aflat. Ce faci tu aici este amatorie".

Sin Seon-mi l-a avertizat: "Acesta este ultimul meu avertisment asa ca ia aminte. Ai spus că nu vei "zdrobi". Ei bine, nu face asta în viitor. Pentru ca am o pasiune pentru tine".

Sursa:
www.etoday.co.kr/news... ( English )

Lee Byung Hun pe afisul oficial al filmului G.I. Joe 2


La începutul acestei săptămâni emisiunea SBS, One Night Of TV Entertainment a avut un adevărat festin intervievandu-l pe talentatul actor  Lee Byung Hun, care a pregătește pentru lansarea filmului sau de fictiune si actiune, G.I. Joe 2, cu Bruce Willis si Dwayne “The Rock” Johnson. În timpul interviului, el si-a împărtășit mandru rădăcinile, declarând: "As fi putut folosi un nume in limba engleză, dar nu am făcut-o. M-am gândit că telespectatorii coreeni ar fi mai mândri de mine,\ dacă as folosi numele meu chiar dacă filmul a fost făcut în SUA."

El a continuat: "Personalul american și actorii mă trateaza mai bine acum. Mă simt mândru si eu cred că asta înseamnă că ei mi-au recunoscut abilitățile de a juca. "

Filmul va avea lansarea în Statele Unite pe 28 martie 2013.

Te vei duce la cinema ca sa vezi G.I. Joe 2 atunci când va aparea si in orasul tau?

Sursa:
http://blog.dramafever.com/2013/03/lee-byun-hung-dishes-on-g-i-joe-2-behind-the-scenes/
Bruce Willis, Dwayne Johnson, G.I. Joe 2, G.I. Joe 2: Retaliation, Kdrama, Lee Byung Hun, One Night of TV Entertainment

Song Joong Ki si Han Hyo Joo au fost alesi Couple Up pentru noile reclame Acuvue


 

Am raportat acum câteva săptămâni în urmă că Song Joong Ki si Han Hyo Joo au fost reperati pe platoul de filmare filmand pentru un "unidentified project", iar acum putem confirma că cei doi au lucrat pentru Acuvue, un brand popular de lentile de contact comerciale.

Cei doi au fost fotografiati pe platourile de filmare zâmbind și purtandu-se jucaus, oarecum surprinzător, deoarece a fost dezvăluit faptul că de fapt cei doi nu s-au mai întâlnit niciodată. Un reprezentant al brandului a explicat decizia brandului de a-i angaja pe fiecare dintre acestia, declarând: "Song Joong Ki are o privire unică și el a demonstrat asta în filmul A Werewolf Boy.

El a fost recent ales ca celebritatea cu cei mai frumosi ochi. Han Hyo Joo, de asemenea, este o mare actriță, cu o privire încrezătoare și interesanta dar și o frumusețea naturală. Deci, ne-am gandit ca cei doi se potrivesc imaginii Acuvue.

Nici un cuvânt încă despre reclamele care vor fi lansate in curand, dar vom sta de veghe (puns!).

Cei doi au cu siguranta ochi frumoși! Există vedete Kdrama ale căror ochi te fac să leșin? Spune-ne în comentariile de mai jos!

Sursa:
http://blog.dramafever.com/2013/03/song-joong-ki-han-hyo-joo-couple-up-for-acuvue-contacts/
Acuvue, Han Hyo Joo, Song Joong Ki

Lui Bruce Willis ii place de Lee Byun Hun


 

In prezent Bruce Willis isi promoveaza filmul sau de actiune Die Hard: Good Day To Die.  

În timpul unui interviu, Willis s-a pozat cu colegul sau de platou Lee Byun Hun. Willis a declarat în timpul interviului: "Lee Byun Hun este foarte mare. M-am distrat foarte bine cu el. El este big star si super star."

Red 2 va apare in cinematografe pe 2 august 2013 și si ii vom putea urmari pe Mary-Louise Parker, Anthony Hopkins, Helen Mirren si Catherine Zeta-Jones.

Ești emoționat sa-i vezi pe acești doi oameni sexy care vor aprinde ecranul în această vară?

Sursa:
http://blog.dramafever.com/2013/02/die-hards-bruce-willis-compliments-lee-byun-hun/?utm_source=facebook&utm_medium=wall%2Bpost&utm_campaign=df%2Bnews
Bruce Willis, Die Hard, Die Hard 5, Lee Byun Hun, red 2

miercuri, 20 martie 2013

Seriale: Gu Am Heo Joon (2013)


Titlul: 구암 허준 / Gu Am Heo Joon
Genul: Istoric, Medical, DragosteRegia: Kim Keun Hong
Scenariul: Choi Wan Kyu
Episoade: 120
Canal de difuzare: MBC
Premiera: 18 martie 2013

Intriga:
Această dramă se bazează pe drama MBC din 1999-2000, "Hur Jun". Datorită asemănărilor dintre cele două personaje principale ale dramei, "Hur Jun" a fost deseori numit ca versiunea masculina a dramei "Dae Jang Geum".

Povestea este plasata in perioada Joseon în principal în timpul domniei lui Seonjo. Povestea are loc dupa 50 de ani de la moartea lui Dae Jang Geum (prima femeie medic din Joseon Coreea). Aceasta descrie viața dramatică a personajului istoric Heo Joon care a scris manualului oriental medical "Donguibogam" si care a devenit medic al regelui Seonjo. Kim Joo Hyuk va joaca rolul lui Joon Heo în această dramă.

Yoo Ui Tae (Baek Yoon Shik) joacă rolul mentorului lui Heo Jun si care are cea mai mare influență în viața lui. În acelasi timp, Ye jin Ah (Park Jin Hee) joacă rolul unei doamne care si-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, dar a fost luata de către Yoo Ui Tae, și crescuta pentru învățarea medicamentelor de la el, de asemenea. Ea devine în cele din urmă asistentă medicală regala și lucreaza alături de Heo Jun și se îndrăgostește de el. Yoo Do Ji (Nam Goong Min) va joaca pe fiul lui Yoo Ui Tae.

Distributia:
Kim Joo Hyuk - Heo Joon
Kang Han Byul - Heo Joon (young)
Baek Yoon Shik - Yoo Ui Tae
Park Jin Hee - Ye Jin Ah
Nam Goong Min - Yoo Do Ji
Go Doo Shim - Son Ssi
Kim Mi Sook - Oh Ssi
Lee Jae Yong - Kim Min Se
Kyun Mi Ri - Ham An Daek
Park Chul Min - Goo Il Seo
Jung Eun Pyo - Oh Geun
Yeo Ho Min - Yang Tae
Park Eun Bin - Da Hee
Jung Ho Bin - Ahn Gwang Ik
Choi Jong Hwan - Yang Ye Soo

Sursa:
http://kdramatic.blogspot.ro/2013/03/k-drama-gu-am-heo-joon-2013.html 

G.O. din trupa MBLAQ si-a deschis pagina oficiala pe Facebook!


 

Noaptea trecută, G.O. din trupa MBLAQ s-a alăturat unuia dintre site-urile cele mai utilizate și celei mai populare rețele de socializare, Facebook. Acest lucru a fost anunțat pe contul sau de Twitter unde a fost inclus si un link către pagina.


Dupa nici 20 de ore pagina a acumulat 30,000 like. De asemenea, G.O. a postat o actualizare a stării care a acumulat 4737 like și 2971 de comentarii din partea fanilor din toată lumea.

 

Sursa:
@MBLAQGO|Twitter,  facebook page, G.O.,
Kpop, mblaq, photos, Tweet

Siwon din trupa Super Junior a spus: “Suntem pregatiti”!



 

Siwon, membru Super Junior, a declarat recent pe tweeted că acestia sunt gata pentru viitorul lor concert din luna martie. Pe tweeted a postat si o imagine facuta într-o cameră de practică fie în timpul repetitiilor fie după pauza de repetitii.

Așa cum a anuntat SM Entertainment înainte, Super Junior va avea primul concert Super Show 5 in Seul, Coreea pe 23 și 24 martie. Mai multe detalii despre locații și alte date vor fi dezvăluiet în curând.

Sursa:
@siwon407|Twitter, Kpop, photo, siwon, Super junior, Super Show 5 in Seoul,
Superjunior, Tweet

Lee Seung Gi s-a transformat într-o jumătate om-jumătate-bestie in noua drama


 

Pe 18 martie, MBC a lansat cateva fotografii cu Lee Seung Gi, care a început să filmeze pentru o noua drama cu denumirea Gu Family’s Book, care este programată sa fie difuzata incepand cu luna aprilie.

Filmarile pentru primul episod au inceput pe 14 martie, în Hadong, provincia Gyeongsang de Sud. Cu părul legat si intr-un costum tradițional roșu-maroniu el joaca rolul lui Choi Gang Chi, o jumătate om-jumătate-animal, în prima sa drama istorica.

El a schimbat unele pareri cu producătorul despre drama. După filmarile din prima zi, Lee a spus: "Mă simt onorat să lucrez cu scriitorul Kang Eun Kyung si producătorul Shin Woo Cheol și mă simt fericit și am sperantele ridicate pentru ca joc cu alți actori care-mi plac. Deoarece aceasta este prima mea dramă istorică, am petrecut o gramada de timp cu pregătirea ei, mai ales ca sa ma obisnuiesc cu un alt mod de a vorbi, care este potrivit pentru o drama istorica.

Park Tae young, producătorul sef, a declarat: "Lee Seung Gi va arăta un aspect nou ca actor, care nu a fost niciodată văzut înainte."

Noul serial va începe sa fie difuzat pe 1 aprilie, în intervalul orar a lui Horse Doctor.

Sursa:
Gu Family’s Book, kang eun kyung, Lee Seung Gi, Leeseunggi, Shin Woo Cheol, Starnews

luni, 18 martie 2013

Kim Hyung Jun si Yoo Ye Eun au participat la SPD Charity Show in Singapore

 

In data de 17 martie, vedeta Hallyu Kim Hyung Jun și talentata pianista coreeana Yoo Ye Eun, au fost alesi ca reprezentanti ai Coreei, pentru a participa la spectacolul caritabil SPD găzduit de MEDIACORP TV SINGAPORE. Împreună cu 30 artiști locali și internaționali, Kim si Ye Eun s-au reunit pentru a sari în ajutorul Societății pentru Handicapați Fizic.

Reprezentantul ambasadei coreene la Singapore a dezvăluit faptul că Kim Hyung Jun a fost ales pentru a reprezenta Coreea în acest spectacol de caritate deoarece Kim este recunoscut a fi o persoană care se implica in actiuni de caritate și cu o imagine nepatata.

De asemenea Kim Hyung Jun  a exprimat faptul ca e fost foarte fericit să participe la spectacol deoarece este pentru o cauză bună. Deși a fost prima dată pentru Kim Hyung Jun să se alăture acestui eveniment caritabil international, Kim Hyung Jun e a foarte activ in Coreea in munca de caritate. Este cunoscut cunoscut faptul ca 2 ani la rând a donat orez pentru familiile cu venituri mici . Pentru a ajuta la strângerea de fonduri pentru persoanele cu handicap fizic, Kim Hyung Jun "a interpretat melodiile ‘Sorry I’m Sorry’ si ‘Just Let It Go’ de pe ultimul sau album ‘Escape’.

În ceea ce privește talentatata pianista Yoo Ye Eun, pentru ea nu este primul ei spectacol caritabil SPD la care participa, prima dată ea a fost aici acum patru ani. Desi Ye Eun, nu poate vedea, are un talent deosebit de a interpreta la pian fiind în măsură să cante un cântec doar prin ascultarea aceastuia. Yoo Ye Eun a interpretat două piese, la spectacolul, ‘Flight of Bumble Bee’ si ‘Beautiful Life’  (compus de Ye Eun, versuri de Liang Wen Yin).

SPD Charity Show s-a încheiat cu succes datorita eforturilor depuse de către diverși artiști, donațiile depășind valoarea țintă de 3.5million!

Sursa:
Korea.com, kim hyung jun, SPD charity show 2013,
SS501, yoo ye eun