Helen Mirren, Pierce Brosnan si Ben Kingsley in „Clubul Crimelor de joi”


„Clubul Crimelor de joi” va fi lansat pe 28 august pe Netflix în rolurile principale având pe Helen Mirren, Pierce Brosnan si Ben Kingsley.

Filmul este scris de Katy Brand si Suzanne Heathcote si regizat de Chris Columbus dupa romanul cu acelasi nume al prezentatorului si producatorului britanic de televiziune Richard Osman.

The Thursday Murder Club (Clubul Crimelor de Joi) urmareste patru pensionari exuberanti, Elizabeth (Helen Mirren), Ron (Pierce Brosnan), Ibrahim (Ben Kingsley) si Joyce (Celia Imrie), care se intalnesc sa rezolve cazuri de crima ramase neelucidate. Cand are loc o moarte inexplicabil chiar in curtea lor, investigatiile lor iau o turnura captivanta, iar ei se trezesc in mijlocul primei lor anchete adevarate.

In distributia ecranizarii romanului lui Osman mai joaca Naomi Ackie, Daniel Mays, Henry Lloyd-Hughes, Tom Ellis, Jonathan Pryce, David Tennant, Paul Freeman, Geoff Bell, Richard E. Grant si Ingrid Oliver.

Osman a vandut drepturile pentru ecranizarea The Thursday Murder Club lui Spielberg cu cinci luni inainte de publicarea romanului, fiind achizitionate de Steven Spielberg in martie 2020. Osman a devenit celebru in special pentru jocurile de televiziune precum Pointless de pe BBC si Richard Osman’s House of Games. Inainte de cariera pe micul ecran, a fost un cunoscut regizor de televiziune in zona divertismentului, lucrand la Hat Trick Productions si la Endemol UK, producatorul hitului Big Brother, unde a fost director de creatie si a produs emisiuni precum Deal or No Deal. A parasit oficial compania in 2020, cand a decis sa-si dedice timpul romanelor politiste.

Romanele lui Osman au fost traduse si in limba romana de editura Crime Scene Press. „The Thursday Murder Club” se numeste „Clubul Crimelor de joi” iar celelalte carti sunt „Ultimul diavol care trebuie sa moara”, „Glontul care a ratat tinta”, „Barbatul care a murit de doua ori” si „Noi rezolvam crime”.

Sursa

https://www.urban.ro/clubul-crimelor-de-joi-film-2/?fbclid=IwY2xjawJ5-IFleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBKSmQ2QnZ3SzRSbm13Tld1AR4ZJobRNOsFbkf43vXJ9iluAcEkm_i6iseid4_CfEdBsqgYXOgzbXrUAp0kYQ_aem_nvAEbzmh2UsbLsn4AXi1ag

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu