Jaafar Jackson a vorbit despre a doua parte a filmului „Michael”

 

Jaafar Jackson a vorbit despre a doua parte a filmului „Michael”. El crede că vocea unchiului său nu a fost auzită niciodată.

Jaafar Jackson, care l-a interpretat pe Michael Jackson în filmul biografic „Michael”, a dezvăluit planurile pentru a doua parte. Într-un interviu acordat GQ Middle East, el a declarat că continuarea va spune povestea din perspectiva cântărețului și va servi ca un fel de răspuns pentru toți acuzatorii săi.

„Cred că al doilea film va oferi și mai multe informații din perspectiva sa, pentru că, în cele din urmă, toate acuzațiile sunt întotdeauna făcute de altcineva. Este povestea altcuiva, percepția altcuiva și este în mare măsură condusă de o agendă specifică. Exact cu asta s-a confruntat familia noastră în toți acești ani: vocea lui Michael nu a fost niciodată auzită. Acest lucru este foarte, foarte important, mai ales în ultimii ani”, a spus Jaafar.

Potrivit spuselor sale, primul film i-a readus pe spectatori la rădăcinile sale - la omul din spatele legendei. Al doilea va continua această linie, dar într-o perioadă în care muzica a trecut în plan secund, făcând loc scandalului. „Nu a pierdut niciodată acea puritate, acea dorință de a găsi binele în oameni. Indiferent ce i s-a întâmplat, indiferent ce s-a spus despre el, a continuat să trateze oamenii cu bunătate până la sfârșit. Chiar și frânt, și-a păstrat inima de odinioară. Sper că acest lucru se va simți în cel de-al doilea film”, a adăugat actorul.

Criticii primului film s-au plâns că a fost „diluat”, evitând subiectele controversate. Se pare că al doilea film intenționează să adopte o poziție și mai lipsită de ambiguitate: o apărare completă și o deghizare de facto a lui Michael Jackson.

Pentru familia și moștenitorii cântărețului, este o situație avantajoasă pentru toată lumea: primul film a încasat peste un miliard de dolari la box office, iar continuarea are deja 30-40% din material filmat, reducând semnificativ costurile de producție. Bugetul primului film a fost de 200 de milioane de dolari. Producția filmului „Michael 2” este programată să înceapă la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027.

Picasso și tanara Sylvette David

Timp de câteva zile, Picasso a observat o tânără cu o coadă lungă trecând pe lângă studioul său. În loc să se prezinte atunci când a avut ocazia să vorbească cu ea, artistul i-a arătat un portret pe care îl desenase deja după chipul ei.

Tânăra se numea Sylvette David. Avea doar 19 ani și locuia în Vallauris, în sudul Franței, împreună cu logodnicul ei, Toby Jellinek, un sculptor și designer englez de mobilier. Acesta avea un atelier în apropierea studioului lui Picasso, iar interesul pictorului pentru creațiile sale a făcut ca cei doi să ajungă să se cunoască.

La acea vreme, Picasso avea 72 de ani și era fascinat de înfățișarea lui Sylvette, mai ales de părul ei blond prins într-o coadă înaltă. În primăvara anului 1954, tânăra a acceptat să îi pozeze, iar timp de mai multe luni l-a vizitat frecvent în atelier, de multe ori însoțită de logodnicul său.

Chipul lui Sylvette a devenit sursa de inspirație pentru zeci de picturi, desene, ceramici și sculpturi. În unele lucrări era ușor de recunoscut, în timp ce în altele trăsăturile ei erau reinterpretate prin forme geometrice și linii îndrăznețe, caracteristice stilului lui Picasso.

Expoziția dedicată acestor portrete a transformat-o rapid dintr-o tânără anonimă într-o figură cunoscută. Jurnaliștii și fotografii au început să o caute, iar coafura ei a fost imitată de numeroase femei din Europa. Cu toate acestea, Sylvette nu se simțea confortabil cu atenția primită și încerca adesea să se ferească de ea.

Deși mulți au presupus că între cei doi a existat o relație sentimentală, Sylvette a afirmat mereu că legătura lor a fost exclusiv artistică. Ea poza pentru pictor și îi urmărea procesul de creație, în timp ce Picasso găsea în imaginea ei o nouă sursă de inspirație.

Ca răsplată pentru ședințele de pozat, artistul i-a permis să aleagă unul dintre portretele realizate. Sylvette a ales o lucrare alb-negru, în profil, pe care o considera cea mai fidelă înfățișării sale.

După despărțirea de logodnicul ei, Sylvette și-a luat numele artistic Lydia Corbett și și-a construit propria carieră ca pictoriță și ceramistă. Astfel, femeia care devenise una dintre cele mai recognoscibile imagini din creația lui Picasso a reușit, în cele din urmă, să fie apreciată pentru propriile sale lucrări.

Cum a schimbat maternitatea viața actrițelor populare din sudul Indiei

Moartea lui Marilyn Monroe rămâne una dintre cele mai misterioase tragedii de la Hollywood

În noaptea de 5 august 1962, casa actriței din Brentwood părea liniștită. Dar, în jurul orei 3:00 dimineața, menajera ei a observat o lumină în dormitorul lui Marilyn care era încă aprinsă.

Ușa era încuiată pe dinăuntru.

Când psihiatrul lui Marilyn, Dr. Ralph Greenson, a spart geamul și a intrat în cameră, a văzut-o pe actriță întinsă pe pat cu receptorul telefonului în mână.

În apropiere se aflau numeroase medicamente și somnifere.

Cauza oficială a morții a fost considerată o probabilă sinucidere cauzată de o supradoză de barbiturice. Cu toate acestea, decenii mai târziu, rămân multe semne de întrebare în jurul poveștii.

Unii dintre prietenii lui Marilyn au susținut că, cu puțin timp înainte de moartea sa, ea își făcea planuri de viitor, plănuia călătorii și părea fericită.

Alții au subliniat ciudățeniile anchetei: absența capsulelor din stomacul ei, documente misterioase care au dispărut după moartea ei și numeroase contradicții în mărturiile martorilor.

Poate acesta este motivul pentru care povestea lui Marilyn Monroe continuă să evoce nu doar tristețe, ci și un sentiment de mister pe care lumea nu a reușit niciodată să-l dezlege pe deplin.

Legatura dintre „La Betleem colo-n jos“ si „Teri meri prem kahani“

Melodia „Teri meri prem kahani“, care face parte din coloana sonoră a producţiei bollywoodiene „Bodyguard“, cu Salman Khan şi Kareena Kapoor în rolurile principale, este inspirată de colindul românesc „La Betleem colo-n jos” și este una dintre cele mai apreciate melodii de pe YouToube (are peste cinci milioane de afişări). 

Varianta colindului tradițional românesc „La Betleem colo-n jos” interpretată de Cleopatra Stratan a fost lansată în anul 2009 și a fost inclusă pe albumul de colinde al artistei, lansat în perioada sărbătorilor de iarnă din acel an. 

Melodia „Teri Meri“, interpretată de Rahat Fateh Ali Khan şi Shreya Ghoshal, a fost lansată oficial pe 27 iulie 2011.

Film: Bodyguard (2011)

Actori: Salman Khan, Kareena Kapoor

Cântăreți: Rahat Fateh Ali Khan, Shreya Ghoshal

Compozitor: Himesh Reshammiya.

„La Betleem colo-n jos“ - Cleopatra Stratan

„Teri meri prem kahani“ - Salman Khan şi Kareena Kapoor Khan

Cupluri TV care au trecut de la parteneri pe platou la parteneri din viața reală

 

Percepții asupra căsătoriei și a relațiilor umane în romanul Emma de Jane Austen

Încă de la prima noastră întâlnire cu domnul Elton, îl vedem ca fiind „un tânăr foarte drăguț, desigur, și un tânăr foarte vrednic…” (Jane Austen, „Emma”). Domnul Elton era cleric și, deși nu era foarte bogat, era foarte respectat datorită poziției sale înalte în societate.

Intențiile domnului Elton de a se căsători cu o femeie bogată s-au realizat și a fost mândru de acest lucru în fiecare aspect al vieții sale: „Domnul Elton a venit să-și sărbătorească fericita victorie și să glorifice meritele viitoarei sale soții, având puține de adăugat în afară de numele ei și a cărei muzică îi plăcea să o cânte cu cea mai mare plăcere. 

... Fermecătoarea Augusta Hawkins, pe lângă avantajele menționate mai sus, cum ar fi frumusețea și tot felul de perfecțiuni, poseda și un capital de atâtea mii, iar cifra zece era mereu menționată - o circumstanță nu de mică importanță în sine, dar care acorda și o importanță considerabilă naratorului - exista ceva de care să fie mândru: nu s-a lăsat pradă neatenției, s-a găsit o mireasă cu o avere de zece mii (sau cam așa ceva) și a găsit-o cu o viteză atât de încântătoare, încât atât de curând după primele minute, când au fost prezentați unul altuia, a fost remarcat! ...”

Pe baza tuturor faptelor și a relației dintre Augusta și domnul Elton, înțelegem că mariajul lor s-a bazat în primul rând pe bani și reputație. Deoarece Augusta deținea o avere mare moștenită de la tatăl ei, domnul Elton s-a căsătorit cu ea fără a avea sentimente deosebite pentru ea și fără a o cunoaște suficient de bine pentru a o considera o tovarășă demnă. Pe de altă parte, Augusta s-a căsătorit cu Elton doar pentru că acesta era vicarul de Highbury. A fost o oportunitate excelentă pentru ea de a-și etala averea și credea că banii și căsătoria cu Elton îi vor asigura o poziție socială înaltă. O astfel de căsătorie era considerată tipică secolului al XVIII-lea, când sentimentele nu erau o considerație principală.

Rochia de mireasa a Printesei Diana

La 29 iulie 1981, una dintre cele mai cunoscute mirese ale secolului XX, Diana Spencer, s-a căsătorit cu moștenitorul tronului britanic, prințul Charles. Ceremonia de nuntă a avut loc la Catedrala Sf. Paul din Londra. În mod tradițional, ziua nunții Dianei și a lui Charlesa fost declarată zi liberă.

Pentru nunta Dianei s-au realizat nu una, ci două rochii de mireasă diferite. A doua rochie pentru mireasa a fost creata in cazul in care prima rochie s-ar fi murdarit sau rupt. Un duplicat a fost făcut pentru a înlocui rochia prioritară dacă designul acesteia ar fi căzut brusc în mâinile presei și ar devenit cunoscută publicului chiar înainte de sărbătoarea din Catedrala Sf. Pavel. Rochia de mireasă a Dianei a fost concepută conform dorințelor ei de către cuplul de designerii de modă galez David și Elizabeth Emanuel.

Potrivit tradiției nunții britanice, mireasa trebuia să poarte „ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru”. Prima parte a condiției a fost îndeplinită de țesătură nouă și dantelă antică, Diana a împrumutat cercei cu diamante de la mama ei, iar capul ei a fost încununat cu tiara familiei Spencer. Singurul lucru care lipsea era albastrul. Designerii au rezolvat această problemă țesând o fundă minusculă albastră în talia rochiei și, ca un cadou personal pentru mireasa, pentru noroc, au cusut o potcoavă aurie în miniatură în rochie. 

Rochia a fost realizată din tafta de mătase fildeș și decorată cu dantelă, broderii de mână, paiete și zece mii de perle. Avea o trenă de 8 metri (cea mai lungă din istoria rochiilor regale), împodobită cu dantelă antică, precum și mâneci umflate tipice modei anilor 80. O atenție deosebită a fost acordată pantofilor de mireasă ai Dianei. Au fost realizați de celebrul cizmar Clive Shilton. Pantofii aveau tocuri mici pentru ca prințesa să nu pară mai înaltă decât logodnicul ei, Charles, și erau împodobiți cu paiete și perle.

Cu toate acestea, nu totul a decurs bine în ziua nunții. În primul rând, Diana a slăbit mult. De la prima montare, talia ei s-a micșorat cu 14 centimetri, iar rochia a fost retușată de mai multe ori. După ultimul retuș, când deja prințesa a mai slăbit câțiva centimetri, pur și simplu nu a mai rămas timp să se schimbe ceva, așa că rochia s-a dovedit a fi ușor lejeră. În al doilea rând, când Diana a ajuns la catedrală, fusta cu trenă lungă a devenit puțin șifonată și nu arăta foarte îngrijit.

Potrivit estimărilor moderne, costul rochiei de mireasă a Prințesei Diana a fost de aproximativ 6.000 de lire sterline - de trei ori mai scump decât și-ar putea permite orice altă mireasă bogată. Ținuta a fost moștenită de fiii Dianei, William și Harry. Și deși rochia este păstrată în familia regală, ea este expusă periodic la expoziții dedicate regretatei prințese. Ultimul astfel de spectacol a avut loc la Palatul Kensington din iunie 2021 până în ianuarie 2022. A fost dedicat vieții și stilului Prințesei Diana. Atunci s-au prezentat multe dintre ținutele emblematice ale prințesei, inclusiv rochia ei de mireasă.

 

Prințesa Diana - Povestea rochiei emblematice Dior Slip Dress purtata de ea la Met Gala

Prințesa Diana a fost atât prima doamnă a familiei Windsor, cât și prima față regală care a participat la balul Institutului de costume din Gala Met. Pentru debutul ei din 1996, Lady Di a ales o ținută foarte riscantă - o rochie slip albastră cu dantelă subțire. Astăzi, hainele în acest stil sunt obișnuite, dar la mijlocul anilor 90 era o adevărată provocare pentru societate. Diana a ezitat multă vreme să poarte o astfel de rochie, temându-se că ar putea să-l facă de rușine pe fiul ei, prințul William, care era în vârstă de 14 ani.

Gala Met din 1996 a fost dedicată legendarului out couture Christian Dior. Este logic că prințesa a decis să vină la evenimentul Dior. La acea vreme, directorul de creație al casei de modă franceze era John Galliano. El i-a cusut Dianei o rochie laconica albastru inchis, care, in ciuda simplității, s-a remarcat de restul. Look-ul a fost completat cu o haină kimono din catifea, accesorizat cu celebrul colier format din șapte fire de perle, diamante și un safir mare, precum și cu geanta Lady Dior, preferata Dianei.

Prințesa a fost însoțită de prietena ei, fosta editoră Harper's Bazaar, Elizabeth Tilberis, care a ales o rochie de catifea în aceeași schemă de culori - ținutele lor fiind uimitor combinate între ele.

Aceasta a fost ultima ieșire strălucitoare a Dianei: doar șase luni mai târziu, regina inimilor murind într-un accident de mașină. Galliano nu a avut timp să dea viață la multe schițe pentru clientul său principal.

 

Marilyn Monroe si patania de la premiile Henrietta

 

Marilyn Monroe a luat premiul Henrietta, la sectiunea Vedeta de top în ascensiune, care i-a fost înmânat la o ceremonie la Del Mar Club din Santa Monica, pe 26 ianuarie 1952.

Marilyn a purtat o rochie fără bretele cu un decolteu adânc. Unul dintre jurnaliștii care au participat la eveniment a scris că domnișoara Monroe era „nesemnificativă și vulgară în această rochie” și că „chiar și într-un sac de cartofi ar fi arătat mai elegantă”.

Marilyn a răspuns criticilor jurnalistului cu ironia ei caracteristică - a pozat într-o ședință foto îmbrăcată într-un sac de cartofi.

Marilyn Monroe si designerul de costume William Travilla

Rochiile lui Marilyn Monroe (1926−1962) din filmele „Gentlemen Prefer Blondes” (1953) și „The Seven Year Itch” (1955) și modelele lor originale, așa cum au fost schițate de designerul de costume William Travilla (1920−1990).

Priyanka Chopra Jonas despre realizarea docudramei „Born Hungry”, despre viața bucătăresei Sasha Simpson

Puține vedete internaționale suportă greutatea așteptărilor culturale cu atâta efort și grație precum Priyanka Chopra Jonas. După două decenii de reinventare pe continente, ea rămâne, în primul rând, o povestitoare. Fie că este vorba de drame familiale emoționante precum „Ventilator”, povești despre femei sau susținerea unor proiecte internaționale îndrăznețe, instinctele de producție ale lui Priyanka sunt înrădăcinate în empatie și autenticitate.

Cel mai recent proiect al ei, „Born Hungry”, care va începe să fie difuzat pe JioHotstar pe 28 noiembrie, este probabil cel mai personal de până acum. Docudrama relatează incredibila călătorie a bucătarului Sasha Simpson, care a ascensionat de pe străzile din Chennai până în elita culinară mondială în timp ce încerca să găsească piesele lipsă din propria viață. Când Priyanka i-a auzit pentru prima dată povestea, a recunoscut că a fost „confuză”. Ceea ce a urmat a fost o dorință profund emoțională de a-i aduce povestea la viață pe ecran.

În această conversație sinceră, Priyanka vorbește despre puterea rezilienței umane, responsabilitatea pe care o simte față de diaspora indiană, de ce evoluția nu este negociabilă și cum mult așteptatul ei debut în telugu marchează un nou capitol interesant în întoarcerea sa în India.

Care a fost prima ta reacție când ai auzit povestea bucătarului-șef Sasha Simpson despre „Născut flămând”?
Am fost complet copleșit. Am plâns și mi-a luat o oră sau două să procesez această poveste și viața incredibilă a lui Sasha, rezistența și tenacitatea lui. M-a mișcat cu adevărat. Am lucrat cu atât de mulți copii din întreaga lume ale căror circumstanțe rămân aceleași, care nu sunt la fel de norocoși. Trăim în India și vedem asta în fiecare zi. Copii care trec printr-o perioadă atât de grea.

Sunt și eu o tânără mamă, iar fiica mea este foarte mică. Nu-mi pot imagina cum ar fi pentru ea să fie singură în lumea asta. Ce i-ar trece prin cap? E îngrozitor. Prin asta a trebuit să treacă acest copil. Prin harul lui Dumnezeu, a găsit îngeri care l-au ajutat să se pună din nou pe picioare, iar acum vrea să găsească piesele lipsă.

Așa că l-am întrebat: „Ce vrei de la noi și cum te putem ajuta cu acest film?” Am fost profund mișcat de speranța lui Sash că, prin intermediul lui Jio și Hotstar, va putea găsi răspunsuri la întrebări despre viața sa, părinții săi biologici și de unde vine. Sper să pot face parte din această călătorie pentru el.

Încă își caută familia, nu?
Da. E o nebunie.

Printre filmele tale se numără Ventilator, Paani, Cerul roz și acum Born Hungry. Te-au atras întotdeauna poveștile despre supraviețuire și rezistență umană?
E amuzant cum, atunci când rostești aceste patru cuvinte cu voce tare, par să aibă o anumită consecvență. Privind filmele pe care le-am susținut, chiar și Anuja și To Kill a Tiger, poate sunt pur și simplu fascinat. Îmi plac poveștile despre rezistență umană.

Îmi place să lucrez cu regizori care vor să facă pasul decisiv și să se facă remarcați, pentru că s-ar putea să nu fie cunoscuți sau filmele lor s-ar putea să nu fie considerate viabile din punct de vedere comercial. Dar toate filmele pe care le-ai menționat au avut un succes incredibil pentru că au fost foarte bine realizate.

Suntem mereu în căutare de filme impecabile din punct de vedere tehnic, precum și de povești care să impresioneze publicul, fie că este vorba de o comedie precum „Ventilator”, un subiect serios precum „Să ucizi un tigru” sau povești despre copii precum „Anuja”. Se pare că sunt atras de poveștile bazate pe evenimente reale.

Ai devenit una dintre figurile de top ale culturii globale. Cât de mult îți influențează experiența personală alegerile ca producător?
Am început să lucrez în străinătate și am obținut succesul în ciuda multor provocări. Nu mă opresc asupra acestui lucru pentru că sunt o persoană care merge mereu înainte, iar asta mă inspiră. Nu este ușor să începi viața într-o țară complet diferită, într-un domeniu complet diferit. Încă mă orientez. Sunt încă foarte tânăr în ceea ce privește experiența de lucru în lumea vorbitoare de limbă engleză.

Dar este crucial pentru mine să extind granițele și să promovez cultura. Oriunde merg, India merge cu mine. Prin intermediul companiei mele de producție, mă străduiesc să ofer o platformă pentru poveștile și cineaștii din diaspora noastră care vor să spună poveștile noastre.

Aceasta este principala mea motivație la Purple Pebble Pictures. Fie că este vorba de a sprijini femeile sau cineaștii indieni care vor să intre pe scena internațională. Cariera mea continuă, de asemenea, să se dezvolte; nu pot spune că am un succes deosebit încă. Dar încerc să fac tot ce îmi stă în putință pentru a-i ajuta să-și spună poveștile și să obțină succes. Și sunt mulțumită de filmele la care am colaborat și de succesul pe care l-au obținut.

Reinventarea a fost o parte crucială a carierei tale. Te gândești vreodată la această evoluție?
Necesitatea este mama invenției, iar acesta este un adevăr universal. Cred că este valabil pentru majoritatea oamenilor când vine vorba de evoluție. Există o limită la orice. Trebuie să fii conștient și inteligent pentru a recunoaște când ai nevoie să evoluezi, fie în afaceri, artă, orice loc de muncă sau chiar în viața reală.

Creșterea și schimbarea sunt cei mai constanți factori din viață și sunt ceea ce ar trebui să ne străduim cu toții să obținem, pentru că așa evoluăm. Dar da, se întâmplă din necesitate.

Viitorul dumneavoastră film telugu, Varanasi, cu S.S. Rajamouli și Mahesh Babu în rolurile principale, stârnește multă agitație. Ce puteți împărtăși în acest moment?
Pot doar să împărtășesc ceea ce a spus domnul Rajamouli: astăzi l-ați văzut pe Prithvi în persoană. Pe 15 a avut loc un eveniment important la Hyderabad, unde domnul Rajamouli a împărtășit tot ce și-a dorit, și vor urma mai multe noutăți în zilele următoare.
Mă întorc la cinematografia indiană și este o plăcere să lucrez cu un regizor atât de vizionar ca domnul la un film atât de amplu și ambițios. Nici eu nu mi-aș fi putut imagina spectacolul la care mă uit acum, când m-am alăturat proiectului.

Cred că acest film, la fel ca celelalte filme ale sale, va avea un impact uriaș asupra cinematografiei indiene din întreaga lume. A fost uimitor să lucrez cu Mahesh, Prithvi și întreaga echipă. Întoarcerea a fost diferită. Nu vorbesc telugu, dar în film vorbesc telugu. Îmi plac limbile și cultura, așa că am lucrat cu un instructor de dialect pentru a învăța limba și a-mi rosti replicile natural.

Este o provocare și mă entuziasmează. Domnul Rajamouli este un regizor foarte exigent și își împinge actorii să dea totul. Sper ca revenirea mea în cinematografia indiană după atâția ani să rezoneze cu publicul.

Te muți constant între Los Angeles, Hyderabad și Mumbai. Cum reușești să gestionezi o astfel de rutină globală?
E adevărat. Întreaga lume e la picioarele mele, iar eu tratez un avion ca pe un telefon mobil. Trebuie să faci ce trebuie să faci. Cum am spus, necesitatea e mama invenției, și sunt complet de acord. Încerc. Nu e ușor, îți pot spune asta.