Mineko Iwasaki - povestea unei gheise
În Kyoto, în cartierul istoric Gion Kobu, o fetiță de cinci ani era adusă de mână într-o casă cu felinare roșii și miros de ceai verde. Nu știa că în acea clipă copilăria ei se sfârșea și începea o viață făcută din reguli, zâmbete controlate și pași măsurați. Numele ei era Mineko Iwasaki, iar lumea avea s-o cunoască, peste ani, drept cea mai faimoasă gheișă din Japonia modernă.
Mineko s-a născut în 1949 într-o familie modestă. La cinci ani, a fost adoptată de o okiya (o casă de gheișe) pentru a fi crescută și educată în arta tradițională. De atunci, viața ei a urmat un ritm necruțător:
- Trezire la 5 dimineața, ore de dans, muzică, dicție, etichetă și exerciții de postură.
- A învățat să-și miște fiecare deget cu intenție, să-și coboare privirea exact la un unghi care sugera respect, să zâmbească fără să râdă, să se exprime fără cuvinte.
În lumea aceea, perfecțiunea nu era opțională, era o datorie.
„O gheișă trăiește între frumusețe și suferință.
Fiecare zâmbet are un preț, fiecare pas, o tăcere.”
La 15 ani, Mineko devenise maiko (ucenică). La 21, era deja geiko (gheișă desăvârșită), recunoscută pentru grația și talentul ei în dansul odori. A servit ceai și a dansat pentru împăratul Japoniei, prințul Charles, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip.
Erau ani în care o oră din timpul ei se plătea mai scump decât o zi de filmare la Hollywood.
Dar în spatele frumuseții, viața ei era un carusel de presiune și sacrificii. N-avea voie să se căsătorească, să iubească, să se exprime liber. A spus mai târziu:
„Trăiam într-o cușcă de aur. O lume frumoasă, dar închisă.”
După 25 de ani de carieră, Mineko Iwasaki a făcut ceva ce nicio gheișă nu îndrăznise: s-a retras și a vorbit public despre realitatea din spatele machiajului alb și a kimonourilor de mătase.
Într-un interviu acordat scriitorului american Arthur Golden, ea i-a povestit despre tradiții, ritualuri, ierarhii și costurile personale ale acestei lumi. Dar Golden i-a promis anonimat și apoi i-a folosit numele fără permisiune în romanul său „Memoirs of a Geisha”, transformând-o în sursa neoficială a poveștii.
Mineko a fost asaltată de presă, rușinată de comunitatea tradițională din Kyoto și obligată să dea explicații publice. A decis atunci să-și spună propria versiune a adevărului.
În 2002, a publicat autobiografia „Geisha of Gion”, o carte sinceră și emoționantă despre demnitate, libertate și lupta unei femei care a îndrăznit să rupă tăcerea unei culturi vechi de 300 de ani.
Mineko Iwasaki este privită ca un simbol al curajului. A reușit să arate lumii că gheișele nu erau simple „păpuși de ceai”, ci artiști complecși, femei educate, cu o forță interioară uriașă. A demonstrat că tradiția și libertatea nu sunt opuse, ci două fețe ale aceleiași dorințe aceea de a trăi cu demnitate.
„Am fost gheișă nu pentru a servi bărbați, ci pentru a servi frumusețea.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu