Mineko Iwasaki - povestea unei gheise



În Kyoto, în cartierul istoric Gion Kobu, o fetiță de cinci ani era adusă de mână într-o casă cu felinare roșii și miros de ceai verde. Nu știa că în acea clipă copilăria ei se sfârșea și începea o viață făcută din reguli, zâmbete controlate și pași măsurați. Numele ei era Mineko Iwasaki, iar lumea avea s-o cunoască, peste ani, drept cea mai faimoasă gheișă din Japonia modernă.

Mineko s-a născut în 1949 într-o familie modestă. La cinci ani, a fost adoptată de o okiya (o casă de gheișe) pentru a fi crescută și educată în arta tradițională. De atunci, viața ei a urmat un ritm necruțător:
- Trezire la 5 dimineața, ore de dans, muzică, dicție, etichetă și exerciții de postură.
- A învățat să-și miște fiecare deget cu intenție, să-și coboare privirea exact la un unghi care sugera respect, să zâmbească fără să râdă, să se exprime fără cuvinte.

În lumea aceea, perfecțiunea nu era opțională, era o datorie.

„O gheișă trăiește între frumusețe și suferință.

Fiecare zâmbet are un preț, fiecare pas, o tăcere.”

La 15 ani, Mineko devenise maiko (ucenică). La 21, era deja geiko (gheișă desăvârșită), recunoscută pentru grația și talentul ei în dansul odori. A servit ceai și a dansat pentru împăratul Japoniei, prințul Charles, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip.

Erau ani în care o oră din timpul ei se plătea mai scump decât o zi de filmare la Hollywood.

Dar în spatele frumuseții, viața ei era un carusel de presiune și sacrificii. N-avea voie să se căsătorească, să iubească, să se exprime liber. A spus mai târziu:

„Trăiam într-o cușcă de aur. O lume frumoasă, dar închisă.”

După 25 de ani de carieră, Mineko Iwasaki a făcut ceva ce nicio gheișă nu îndrăznise: s-a retras și a vorbit public despre realitatea din spatele machiajului alb și a kimonourilor de mătase.

Într-un interviu acordat scriitorului american Arthur Golden, ea i-a povestit despre tradiții, ritualuri, ierarhii și costurile personale ale acestei lumi. Dar Golden i-a promis anonimat și apoi i-a folosit numele fără permisiune în romanul său „Memoirs of a Geisha”, transformând-o în sursa neoficială a poveștii.

Mineko a fost asaltată de presă, rușinată de comunitatea tradițională din Kyoto și obligată să dea explicații publice. A decis atunci să-și spună propria versiune a adevărului.

În 2002, a publicat autobiografia „Geisha of Gion”, o carte sinceră și emoționantă despre demnitate, libertate și lupta unei femei care a îndrăznit să rupă tăcerea unei culturi vechi de 300 de ani.

Mineko Iwasaki este privită ca un simbol al curajului. A reușit să arate lumii că gheișele nu erau simple „păpuși de ceai”, ci artiști complecși, femei educate, cu o forță interioară uriașă. A demonstrat că tradiția și libertatea nu sunt opuse, ci două fețe ale aceleiași dorințe aceea de a trăi cu demnitate.

„Am fost gheișă nu pentru a servi bărbați, ci pentru a servi frumusețea.”

Mineko trăiește și astăzi în Kyoto, retrasă, dar respectată. Din când în când, participă la festivalurile vechi din Gion, unde gheișele de azi îi aduc flori în tăcere, așa cum se face în Japonia când cineva a schimbat lumea fără să strige.

Comentarii