Știați că filmul „Haq” cu Yami Gautam în rol principal a fost bazat pe fapte reale?

Ce credeți că se întâmplă când o mamă a cinci copii în vârstă de 62 de ani îndrăznește să-și conteste influentul soț avocat? În 1978, Shah Bano a făcut exact asta și a schimbat pentru totdeauna înțelegerea justiției în India.

Shah Bano, care a dus o viață modestă încă de la naștere, s-a căsătorit cu Mohammed Ahmad Khan, un avocat respectat din Indore. Împreună, au crescut cinci copii: trei fii și două fiice și au dus o viață de familie aparent obișnuită și liniștită.

Au trăit așa mulți ani, dar apoi Khan a decis să-și ia o a doua soție, mai tânără. Shah Bano și copiii ei au fost forțați să-și părăsească locuința, iar modesta alocație de 200 de rupii pe care le-o plătea s-a încheiat, lăsând-o să se întrebe cum vor supraviețui.

Singură și confruntată cu sărăcia, Shah Bano a avut de ales: să tacă sau să ceară dreptate. A ales a doua variantă, depunând o petiție în 1978 pentru o lege care să garanteze că nicio femeie, indiferent de religie, nu va rămâne în sărăcie.

Răspunsul lui Khan a fost că pronunțase un triplu talaq instantaneu (termenul islamic pentru divorț) și că obligația sa se încheie după perioada de iddah (perioada de așteptare obligatorie din legea islamică, timp în care o femeie nu are voie să se recăsătorească după un divorț sau moartea soțului ei). Consiliul de Drept Musulman din India l-a susținut, insistând că instanțele nu se pot amesteca în chestiuni guvernate de legea religioasă.

Dar lupta lui Shah Bano nu a fost doar despre bani.

Cazul a contestat secole de inegalitate care le-a lăsat pe femei fără putere odată ce soții le-au părăsit. Bătălia ei în justiție a stârnit dezbateri în toată India despre religie, lege și drepturile femeilor.

În 1985, Curtea Supremă a Indiei a decis în favoarea ei. Instanța a declarat că legea tratează toți cetățenii în mod egal, garantând că femeile divorțate care nu se pot întreține singure au dreptul la pensie alimentară.

Verdictul a stârnit proteste din partea grupurilor musulmane conservatoare. Ca răspuns, guvernul a adoptat Legea privind femeile musulmane (protecția drepturilor la divorț) din 1986, care a limitat pensia alimentară la perioada de iddah, dar a permis instanțelor să ofere sprijin femeilor care nu se puteau întreține singure.

Ca răspuns, avocatul ei, Daniel Latifi, a contestat această nouă lege. Curtea Supremă a susținut că obligațiile unui soț nu se limitează la o perioadă scurtă de timp, marcând o victorie pentru Shah Bano în lupta juridică.

Shah Bano a murit în 1992, dar lupta ei nu a fost în zadar. Cazul ei a creat un precedent puternic, a declanșat o discuție națională despre drepturile femeilor și a inspirat o nouă generație să le apere.