Michael Jackson nu a fost un copil ci și-a protejat cu curaj copilul din interior, permițându-i să creeze și să iubească așa cum numai geniile pot face

Michael Jackson nu a fost un copil ci și-a protejat cu curaj copilul din interior, permițându-i să creeze și să iubească așa cum numai geniile pot face.

El însuși a vorbit despre asta astfel:

„Există atât de multe lucruri în jurul nostru pentru care să fim recunoscători. Nu a scris Robert Frost despre întreaga lume pe care o persoană o poate vedea într-o singură pagină? Cred că este adevărat.

Asta iubesc la copii: observă totul. Nu sunt blazați. Sunt fascinați de lucrurile care nu ne mai ating. Sunt atât de naturali, atât de spontani. Îmi place să fiu în preajma lor. Casa noastră pare să fie mereu plină de copii și sunt întotdeauna bineveniți. Mă energizează doar fiind în preajma lor.

Văd totul cu ochi proaspeți, cu o minte atât de deschisă. Acesta este unul dintre motivele pentru care copiii sunt atât de creativi. Nu își fac griji cu privire la reguli. Imaginea nu trebuie să fie în centrul paginii. Cerul nu trebuie să fie albastru. Sunt și toleranți cu oamenii. Singurul lucru pe care îl cer este un tratament corect și dragoste. Cred că asta își dorește toată lumea.

Mi-ar plăcea să cred că îi inspir pe copiii pe care îi întâlnesc. Vreau să le placă muzica mea. Aprobarea lor înseamnă mai mult pentru mine decât a oricui altcuiva. Întotdeauna copiii știu ce melodii vor fi hituri. Uneori nici măcar nu pot vorbi încă, dar au deja propriul lor ritm. E amuzant.

Dar sunt un public dificil. De fapt, cel mai dificil.

Am avut mulți părinți care au venit la mine și mi-au spus că fiul lor știe „Beat It” sau iubește „Thriller”. Iar George Lucas mi-a spus că primul lucru pe care l-a spus fiica lui a fost „Michael Jackson”. Când mi-a spus asta, m-am simțit în culmea lumii."

Lumea interioară a lui Michael Kackson era alimentată de o sete inepuizabilă de cunoaștere. Era un cititor pasionat, a cărui bibliotecă personală includea lucrări de filosofie, poezie și, bineînțeles, texte sacre. Nu citea doar Biblia - o trăia, citând Scriptura și reflectând asupra conceptelor eterne: Dumnezeu, universul, nemurirea sufletului, după cum chiar el a recunoscut odată:

„Sunt pur și simplu curios în legătură cu orice, chiar și cu cele mai simple lucruri. Ce se află într-o picătură de apă? Într-o zi, am vrut să citesc despre gene și am descoperit că există o întreagă colonie de organisme care trăiesc în genele noastre! Este uimitor pentru mine! Sunt interesat de orice, mai ales când începi să explorezi lumea. Cantitatea de informații este pur și simplu fenomenală, este uluitoare! Mă simt ignorant din cauza a cât de multe nu știu. Și cu cât învăț mai mult, cu atât mă simt mai ignorantă Sincer! Îmi dau seama că încă mai am multe de învățat! De aceea sunt atras de librării. Pot petrece ore întregi alegând cărți și să mă întorc cu cutii pline de cumpărături... Îmi place să citesc. Este minunat, nu-i așa? Curiozitatea mea nu cunoaște limite. Nu există nimic care să nu mă intereseze.”

Acestea sunt cuvintele unui om care a trăit prin cunoaștere, care a fost ghidat de ea. Iar această pasiune pentru învățătură este, fără îndoială, unul dintre cele mai izbitoare semne ale unei minți extraordinare.

Responsabilitățile sale erau enorme... Și-a întreținut familia, a finanțat construcția de centre medicale, a ajutat nenumărați copii și a condus un imperiu de afaceri complex. Astfel de activități necesită un intelect ager, planificare strategică și o forță de caracter incredibilă.

Propriile sale cuvinte confirmă acest lucru:

„Vreau să fii atins de adevăr. Și să fii capabil să-l interpretezi în așa fel încât să-ți poți folosi sentimentele și experiențele - fie că este vorba de disperare sau bucurie - într-un mod care să dea sens vieții tale. Și, sperăm, să-i atingă și pe ceilalți.

Aceasta este artă în forma sa cea mai înaltă. Pentru aceste momente de iluminare, continui să trăiesc.”

Contrar credinței populare, cercul de prieteni al lui Michael nu se limita la copii. Printre prietenii săi apropiați se aflau numeroși adulți, persoane realizate, care îl descriau ca pe o persoană de o profunzime și o complexitate excepționale. Aceștia remarcau constant nu doar simțul umorului său și modestia ci și intelectul său perspicace și bogata viață spirituală. Deși Michael vorbea rareori în public, interviurile și discursurile sale adresate publicului oferă o înțelegere cuprinzătoare a amplorii personalității sale și cel mai înalt nivel de reflecție.

Am fondat Fundația „Vindecă Lumea”. Numele era ceva ce simțeam în adâncul sufletului. Nu știam atunci ce mi-a arătat mai târziu Shmuley - că acele două cuvinte formează piatra de temelie a profețiilor din Vechiul Testament. Chiar cred că putem vindeca această lume, plină de război și genocid? Și chiar cred că ne putem vindeca copiii? Aceiași copii care pot intra în școala lor cu o armă și ură și își pot împușca colegii de clasă, așa cum s-a întâmplat la Columbine? Sau copii care pot bate un copil neapărat până la moarte, ca în tragica poveste a lui Jimmy Bulge? Desigur că da, altfel nu aș fi aici astăzi.

Dar totul începe cu iertare, pentru că pentru a vindeca lumea, trebuie mai întâi să ne vindecăm pe noi înșine. Și pentru a ne vindeca copiii, trebuie mai întâi să vindecăm copilul din noi înșine, fiecare dintre noi. Ca adult și ca tată, mi-am dat seama că nu pot avea o viață umană deplină și nici nu voi avea capacitatea de a avea iubire părintească necondiționată, până când nu voi lepăda toate fantomele propriei mele copilării.

Și asta este ceea ce ne cer tuturor să facem în această seară: să trăim conform celei de-a Cincea dintre Cele Zece Porunci.

Onorează-ți părinții, nu judecă-i. Dă-le prezumția de nevinovăție.

De aceea vreau să-l iert pe tatăl meu și să nu-l mai judec. Vreau să-l iert pe tatăl meu pentru că îmi doresc un tată, iar el este singurul tată pe care îl am. Vreau să ridic povara trecutului de pe umeri și să fiu liber să pășesc într-o nouă relație cu tatăl meu pentru tot restul vieții mele, liber de fantomele trecutului...

Într-o lume plină de ură, trebuie să îndrăznim să sperăm.
Într-o lume plină de răutate, trebuie să îndrăznim să încurajăm.
Într-o lume plină de disperare, trebuie să îndrăznim să visăm.
Și într-o lume plină de neîncredere, trebuie să îndrăznim să avem încredere.

Tuturor celor care astăzi vă simțiți nedreptățiți de părinții voștri, vă rog să renunțați la resentimente.

Adresându-mă vouă tuturor celor care vă simțiți înșelați astăzi de tații sau mamele voastre, vă rog să nu vă mai amăgiți singuri.

Și adresându-mă astăzi vouă, tuturor celor care vreți să vă îndepărtați părinții, vă rog să vă îndreptați mai degrabă către ei.

Vă cer, mă rog și eu însumi, să le oferiți părinților noștri darul iubirii necondiționate, pentru ca și ei să poată învăța să iubească de la noi, copiii lor.

Astfel, în cele din urmă, iubirea va renaște în această lume abandonată și singură.

Shmuley mi-a amintit odată de o profeție biblică străveche care spunea că o lume nouă și un timp nou pot veni atunci când „inimile părinților renasc prin inimile copiilor”. Prietenii mei, noi suntem acea lume și noi suntem acei copii.

Mahatma Gandhi a spus: „Slăbiciunea nu poate ierta niciodată. Iertarea este atributul puterii.” În seara asta, fiți puternici. Cu putere, îmbrățișați cea mai mare provocare dintre toate - să restaurați acel legământ rupt. Trebuie să depășim cu toții orice efecte distorsionante pe care copilăria noastră le-ar fi putut avea asupra vieților noastre și, după cum a spus Jesse Jackson, să ne iertăm unii pe alții, să ne eliberăm unii pe alții și să mergem mai departe.

Acest apel la iertare poate să nu aibă același impact ca o transmisiune mondială a spectacolului Oprah, care să reunească mii de copii cu părinții lor, dar poate fi cel puțin un început și, ca urmare, vom fi cu toții mult mai fericiți.

Așadar, doamnelor și domnilor, închei discursul meu din această seară cu credință, bucurie și entuziasm...

Din această zi înainte, se poate auzi un cântec nou.
Fie ca acest cântec nou să fie sunetul râsului copiilor.
Fie ca acest cântec nou să fie sunetul copiilor care se joacă.
Fie ca acest cântec nou să fie sunetul copiilor care cântă.
Și fie ca acest cântec nou să fie sunetul părinților care ascultă.

Împreună, haideți să creăm o simfonie a inimilor, minunându-ne de miracolul copiilor noștri și savurând frumusețea iubirii.

Haideți să vindecăm această lume și să-i distrugem durerea.

Și împreună, putem crea muzică frumoasă.

Dumnezeu să te binecuineze, te iubesc...

Michael Jackson, 2001

Prin urmare, michael Jackson fost cu siguranță o figură extraordinară și în spatele acestei personalități scenice se ascundea un om de o simplitate și o umilință uimitoare, capabil să găsească bucurie în cele mai banale lucruri.